
Probabil ai auzit deja despre Montessori, o abordare orientală către învățare ce devine din ce în ce mai populară în România. Medicul italian Maria Montessori, a fost cel care a dezvoltat această abordare orientată, în anul 1897. Astăzi, metoda Montessori este renumită în întreaga lume.
Copiii sunt încurajați să se implice în diferite activități potrivite pentru vârsta lor, care îi ajută să-și dezvolte abilitățile cognitive. De asemenea, metoda Montessori ajută la dezvoltarea socială, fizică și emoțională a copiilor.
Dacă ești părinte, sau te pregătești să aduci pe lume un copil, probabil îți dorești să folosești această tehnică.
Despre jucăriile Montessori
Nu s-a creat nicio listă oficială cu jucării Montessori. Însă, pentru ca o jucărie să fie considerată Montessori, trebuie să ajute la dezvoltarea copiilor. Dacă vrei să alegi o jucărie Montessori potrivită pentru cel mic, verifică dacă respectă următoarele cerințe:
- Jucării confecționate din materiale naturale – copilul trebuie învățat să exploreze materialele naturale, desigur asta nu înseamnă că materialele plastice sunt complet interzise. Însă, cele mai multe jucării Montessori, sunt confecționate din materiale naturale cum ar fi lemnul, bumbacul, lâna și metalul.
- Jucării simple, care nu funcționează pe baterii – alege jucării care-l determină pe copilul tău să-și folosească imaginația.
- Jucării care se concentrează pe un singur concept – aceste jucării pot construi bazele pentru învățare. Poți opta pentru un puzzle cu un singur animal sau obiect.
- Jucării realiste – Maria Montessori a fost de părere că jucăriile realiste sunt foarte utile pentru copii. Așadar, dacă vrei să-i cumperi copilului o jucărie în formă de vacă, asigură-te că aceasta se aseamănă cu o văcuță din lumea reală, nu din desenele animate.
Atunci când vrei să cumperi jucării pentru copilul tău, ține cont de următoarea regulă: mai puțin este mai bine. Nu umple camera copilului cu o mulțime de jucării, pentru că se va plictisi rapid de ele. Cumpără doar câteva jucării și încearcă să optezi pentru cele potrivite pentru vârsta lui. Cu cât are mai puține jucării, cu atât copilul se va concentra mai bine pe sarcinile pe care trebuie să le îndeplinească.
Jucăriile Montessori îi încurajează pe cei mici să fie independenți, să-și folosească gândirea critică și să descopere lumea. O jucărie Montessori îl va face pe copil să participe activ la joacă, nu să devină un spectator pasiv.
Când vede o jucărie Montessori, copilul dorește să o atingă, să o manipuleze, dezvoltându-și astfel motricitatea fină. Cu cât copilul interacționează mai mult cu jucăria respectivă, cu atât învață mai multe despre lumea înconjurătoare. Jucăriile Montessori îi determină pe copii să se concentreze mai bine, să aibă răbdare și să găsească soluții la problemele cu care se confruntă.
Jucăriile Montessori sunt simple și nu atrag atenția copiilor prin tot felul de zgomote sau lumini. Mulți părinți însă preferă să le ofere celor mici jucării cât mai zgomotoase, care cântă, și dansează, pentru a-i ține pe cei mici ocupați, în timp ce ei fac alte lucruri prin casă. Filosofia Montessori consideră că aceste jucării ce funcționează pe baterii nu sunt foarte utile pentru copii, deoarece le distrag atenția de la lucrurile importante la care ar trebui să se concentreze.
Copiii foarte mici trebuie să primească jucării cât mai simple pentru a le fi mai ușor să înțeleagă lumea din jur.
În timp ce se joacă cu o jucărie Montessori, copilul trebuie să exploreze diferite texturi, forme și greutăți. Majoritatea jucăriile sunt fabricate din lemn, însă se găsesc și jucării din sticlă, metal, lut sau materiale textile. Lemnul nu este perfect și are multe texturi, în plus, fibrele lui pot fi văzute cu ochiul liber.
Fiind un material natural, lemnul îl ajută pe cel mic să-și dezvolte creativitate.
Jucării Montessori recomandate pentru copiii cu vârsta între 0 și 12 luni
Cea mai populară jucărie Montessori pentru copiii foarte mici este Cutia Permanenței – o cutie din lemn cu o gaură în partea de sus și un sertar în partea din față. Un copil care se joacă cu această jucărie, poate înțelege că un obiect există chiar dacă nu poate fi perceput. Cel mic va introduce o bilă prin gaura de sus, iar aceasta va dispărea și va apărea în tăvița din față. Un copil se poate juca cu această cutie, abia după ce învață să stea singur în funduleț.
Alte jucării Montessori potrivite pentru copiii cu vârsta până într-un an:
- Tobă din lemn;
- Bile colorate
- Cuburi de stivuit;
- Circuit din lemn cu bile.
Jucării Montessori pentru copii cu vârsta între 1 și 2 ani:
- Cilindri colorați din lemn;
- Joc de îndemânare cu bile;
- Jucărie de înșiruit din lemn;
- Turn din lemn;
- Trusă de scule, confecționate din lemn.
Care este diferența dintre jucăriile Montessori și cele de inspirație Montessori?
O jucărie Montessori este cea care respectă cerințele prezentate mai sus, în timp ce o jucărie de inspirație Montessori pornește de la aceste cerințe, dar nu le respectă în totalitate. Pentru a-ți fi mai ușor să înțelegi diferența dintre cele două tipuri de jucării îți vom da un exemplu. Turnul Montessori creat din 10 cuburi, de dimensiuni diferite dar culoare identică îl ajută pe copil să se concentreze pe ceea ce are de făcut fără a-i distrage atenția. Astfel, copilul înțelege că trebuie să așeze cuburile în funcție de dimensiunea lor.
Pe piață însă există și turnuri compuse din cuburi de dimensiuni și nuanțe diferite, cu tot felul de imprimeuri. Acestea, deși s-ar putea să-l atragă pe copil, nu sunt jucării Montessori, ci de inspirație Montessori. Jucându-se cu un turn de inspirație Montessori, copilul va trebui să se concentreze pe mai multe activități, nu doar pe una singură.
Toți părinții încearcă să fie un exemplu cât mai bun pentru copiii lor. Aceștia se străduiesc din răsputeri să le ofere o educație bună, pentru a ajunge într-o zi adulți de succes. Metoda Montessori îi poate face pe copii să devină independenți și capabili să găsească singuri soluții la tot felul de probleme.
Nu trebuie să încercăm tot timpul să-i ajutăm pe cei mici, ci trebuie să-i lăsăm să descopere singuri ceea ce au de făcut. Este în regulă să le creăm copiilor spații sigure, însă trebuie să le oferim și libertatea de a greși.


